E-o vreme-n seara asta de parcă toamna moare,
Lăsând în urmă viața-i cea plină de culoare,
Pierzând în umbra nopții plăcerea amintirii
Acelor clipe-n care se închina iubirii.

E vânt afară, plouă, prin încăperi e rece
Ca toate-acele gânduri lăsate ieri să plece
Spre țărmuri izolate de-o mare înghețată
În gerul care-o face amară și uitată.

Nu pot, doar pentru-o seară, s-o las în agonie,
Să pierd plăcerea zilei ce mâine-o să mă-mbie
C-un Soare ce-i învie pierdutele-i culori  
Din ziua-n care-odată ai început să dori.

Voi face-un foc în sobă și îmi voi fierbe vinul
Ce-i va aduce toamnei dorința ca seninul
Să-i fie mângâiere, să-mi fie mie visul
C-o mare-albastră care îmi tulbură abisul.

Lumina lumânării și-o muzică-n surdină,
Vor fi alegeri bune în noaptea ce-o să vină
Cu amintiri de toamnă ce nu se vor uitate
În seri de gânduri triste și de singuratate.

Din vol. “Cântecul visurilor”