Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristețea-n picurii din ea
Și mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n brațe de rugină
Și îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbrește norul ce se-anină
De un cer prea negru și lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
“Hai, deschide calea noilor dorinți
Și o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminți!”

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbește
Și desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei plutește
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii și mii.

Soarele, în joacă, îi străbate-o clipă
Și, spre bucuria sufletului meu,
Văd, pe cer culoare, văd cum se-nfiripă
Visul fără lacrimi: Podul Curcubeu.

Din vol. “Călător prin gânduri”