În visul meu, apari din întuneric,
Și te-ntrupezi, ușor, în fața mea,
Apoi dispari într-un decor feeric,
Lăsând un gol imens în urma ta.

Te chem, te strig, te plâng, și-apoi te caut
Prin amintiri pierdute-n timpuri vechi
Pe muzica-n surdină-a unui flaut
Ce vine din legendele străvechi.

Cum aș putea să te găsesc, iubito,
când simt c-acest prezent mi-e prea târziu
și te-am pierdut prin viața ce-am trăit-o
între un alb și-un negru-cenușiu?

Îți caut urmele prin timpuri moarte,
îi rog să mă îndrume chiar pe zei,
să-mi pună undeva un semn de carte,
pe urma ta să-ndrepte pașii-mi grei.

Iar dacă strigătu-mi va fi zadarnic
și urma pașilor pierdută iar,
cu suferința gândului amarnic,
îmi voi curma calvarul solitar

Și voi păși, din lunga mea tristețe
pe drumul către viața luminoasă,
cerându-le zeițelor mărețe
să ne alunge pe-amândoi … acasă.

Din vol. "Gândul pierdut"