Atâtea gânduri vin și se adună
De parcă le e teamă de un zbor
Din tremurul de buze, în furtună ...
Și, Doamne, ce vacarm asurzitor!

În toate ești același înger care,
Purtat de aripi în destinul meu,
Îmi e lumină călăuzitoare
Pe marea-n care călător sunt eu.

E-o ceață stranie prin orizonturi
De judecăți și valuri ce se zbat
În marea zbuciumată între fronturi
Cu lupte pentru calea de urmat.

Se-adună gânduri – stoluri de egrete
De-un alb desăvârșit în zborul lor
Pe-un cer lipsit de nori și de regrete
Din visuri ce revin, amăgitor.

Se-adună, fac o larmă-asurzitoare,
Dar, dintr-odată, liniște. Ciudat!
Prin ceața ridicată-n depărtare,
Se vede o lumină. Au plecat.

Din vol. “Călător prin gânduri”