Iubirea ta-mi era torențială
Și-mi inunda tot ce-ndrăzneam a fi
Sub cerul ce-mi era și noaptea zi,
Iar inima-mi bătea, demențială.

Mi se scurgea prin sânge în torente
Și-mi distrugea prin minte, rând pe rând,
Obstacole-n potecile de gând,
Punând mereu pe suflet noi amprente.

Venea precum șuvoaiele de munte,
Învălmășind răspunsuri cu-ntrebări
Ce își aveau final în exclamări
Ce nu puteau torentul să-l înfrunte.

Mă cuprindea în brațe languroase
De lavă, și de gheață, și de dor,
Atât de strâns și înfricoșător
În menghina cuvintelor duioase.

Iubirea ta mi-a fost catastrofală
Când m-a-nvelit ca un sicriu închis
Și m-a-ngropat sub umbra unui vis,
Atunci când s-a pornit, torențială.

Din vol. “Eterna căutare”