Ți-am apărut, o clipă, ca valul dintr-o mare,
Năvalnică risipă, secvență dintr-un clip ...
Și ți-am pierit pe dată ca valul ce dispare
Pe-o plajă însetată, în marea de nisip.

Ți-am fost, în timpul clipei, un strop ce, dintr-o ploaie,
Se-alege să rămână pe buzele fierbinți,
Arsura s-o aline, să sting-o vâlvătaie
Din muntele cu miezul un clocot de dorinți.

Dar clipa, rătăcită de-a timpului cărare,
Și-a dovedit micimea în scrierea destin:
Secvența, chipul, valul și chiar întreaga mare,
Au dispărut prin cețuri și tot mai greu revin.

Din vol. “Eterna căutare”