Zburau dinspre dealuri, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt,
din care-au plecat, toți cei șapte flăcăi,
spre codri, prin munți și sălbatice văi.

Puternici și tineri, se-aud chiuind,
priviți de fecioare la ei jinduind,
se pierd într-un tropot și-n norul de praf
rămas ca pe-o cruce un vechi epitaf.

Doar câinii îi latră din greu, ca la lupi,
în rest e tăcere ce-i greu să o rupi,
căci oamenii-așteaptă la locul știut
un dar prețios, obicei cunoscut,

O parte din munca ce li s-a furat,
întoarsă, prin luptă, ‘napoi, pentru sat,
de tineri ce zboară, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt.

Din vol. "Oare"