Pașii mei pământeni se aștern
într-o salbă de-un alb nesfârșit
ce se-ntinde și pare grăbit
să devină un alb de infern.

Pe întinsul de-acum răvășit,
se înșiră ca pe-un portativ
note scurte-așezate naiv
într-o doină cum n-ai auzit.

Sunt doar pașii mânați de un dor
pe un drum căutat și dorit
spre un loc ce așteaptă-ncălzit,
cu o ușă ce n-are zăvor,

unde focul pocnește-n scântei,
iar pe masă, o cană cu vin
vrea să uiți de al drumului chin
și infernul de-afară, de-o bei.

Vezi, în ochii ce-arată spre ea,
raze dulci, de iubire. Se-ascund
și doar ochilor tăi le răspund,
într-o lume, cu totul, a ta.

Din vol. "Chipul iubirii"