Ca un copac, în mijloc de pădure,
Trecea din toamnă-n toamnă, liniștit,
În locul unde-n lume s-a ivit
Și-a fost ferit, prin vremuri, de secure.

S-a înălțat, a învățat din toate
Și-n ramul său ascunde, înțelept,
Ce știe că îi face drumul drept
Spre cerul cu destinele-ncheiate.

N-a fost ușor toți anii să-i  petreacă
În foșnet de frunziș ori înghețând
În seva-n care viața lui, plângând,
Spera-ntr-o zi când gerul o să treacă.

Povestea vieții lui, cu amănunte
Din tot ce niciodată n-a uitat,
I-o spune iederei ce l-a-ncântat
Când l-a cuprins în brațele-i mărunte.

Prin frunze verzi, spre miezul său, privește
Și-i venerează fiece cuvânt,
Iar șoapta ei, în adieri de vânt,
Îi spune că-i copacul ce-l iubește.

Din vol. “Cântecul visurilor”