Și se făcea că, singur, urc o scară
cu treptele pierdute printre nori
ce mă atrag pufoși, ispititori,
spre dincolo de ei, un fel de țară

în care îmi promit o primăvară
ca singur și continuu anotimp,
în care pot să uit de vechiul timp,
de tot ce-a fost, căci va rămâne-afară.

Deodată, însă, a ieșit suspinul
din sufletul ce îl ținea închis,
iar pasu-mi s-a oprit, simțindu-i chinul

și-a renunțat la orice paradis
în care totu-i fals, chiar și seninul
din vorbele rămase doar ... un vis.

Din vol. "Oare"