Daniel Vișan-Dimitriu

Mers dansat

E frig afară.
Stau în casă și privesc pe geam
la vremea mohorâtă și rea.
E parc-un amalgam
de plânset și suspin.
Copacii, goi, se zbat în chin
sub vântul rece.
Norii au învins orice senin.

M-așez la masă.
Vreau să scriu ceva și mă gândesc:
din toate amintirile,
la care să m-opresc?
sunt multe, sunt frumoase…
Ce-ar fi să iau albumul
cu vechile excursii?
Am strâns, am cu duiumul.

Aleg la întâmplare.
Da, e chiar ce aș dori
în seara asta,
când natura pare a muri
iar gândurile mele-ar vrea
o primăvară iar,
și toate par că zic:
“Alege gândul cel hoinar!”

Frumos!
E luna mai în poza asta și e cald,
iar amintiri plăcute se ițesc
de sub un fald
în care se-ascunseseră o vreme.
Ne plimbam
pe drumul dintre stațiuni, de mână,
ne priveam,

Lăsaserăm în urmă pe ceilalți.
Noi ascultam
o muzică, modernă pe atunci,
și ne priveam.
Ne-au spus prietenii când am ajuns,
pe înserat,
că noi, pe drumu’-acela,
nu am mers, ci am dansat.

Din vol. "Zece"