Te-aș fi putut visa în mii de feluri,
ți-aș fi putut ghici, în ochi, dorința,
căci, în destinul tău, eu sunt sentința
primită în eternele apeluri.

Și te-am visat, dar nu în felul care
era înscris acolo, sus, în cer,
ci altfel, într-o lume de mister
de unde mă priveai, provocatoare.

Erai departe, dar atât de-aproape
în nopțile albastre și senine
când visele se derulau sub pleoape,

Erai ades, în visul meu cu tine,
ca unduirea lină-a unei ape
sub pașii unei zeități eline.

Din vol. “Eterna căutare”