La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Și-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârșit
Și, c-o voce din eteruri, șuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuși a-nlemnit, 
Până când ți-au dat sărutul zorii care … te-au trezit.

Din vol. “Călător prin gânduri”