Erai desculță, tu, acolo, sus,
 pe muchia de stâncă ce-mi părea
 durerea prăvălită dintr-o stea
 pe-un munte, de povara ei, răpus.
 
 Pășeai cu grija razei de april
 pe cicatricea ramurii cu flori
 ce depășise-a’ iernii lungi orori,
 cu geruri mari în sufletul ostil.
 
 Erai balsamul, roua ce sclipea
 în legănarea vântului ușor,
 erai un dor, un vis mângâietor,
 
 zeița care-n mine cobora,
 desculță, spre al inimii izvor,
 în sufletul de tine doritor.
 
 Din vol. “Eterna căutare”