Ceva se-ntâmplă. Liniștea pădurii
E altfel: curioasă și mirată
Căci, în cabana mică și uitată,
Se înfiripă murmurul căldurii.

Lumina unui felinar pornește
Spre lumea înghețată de afară,
Vestind că în cabana veche, iară,
În sobă arde focul și bufnește.

De peste brazi, privesc, invidioase,
Însingurări împrăștiate-n cer
De un destin cu ele prea sever,
Ca stele numai noaptea luminoase.

Mai pun un lemn. Căldura vreau să-ți fie
Veșmânt, alături de privirea mea
Ce îți cuprinde trupul și ar vrea
Să-l învelească-n dulce reverie.

Iar tu zâmbești, sorbind o picătură
Din cupa-n care ore din destin
S-au transformat în aromatul vin,
Purtând uitări de lege și măsură.

Din vol. “Aripi de azur”