Era la tămâiat,
Cu babele din sat,
Acolo-n cimitir,
C-un țipăt abitir:

- Mărine, m-ai lăsat
Prea singură în pat,
Iar pensia ce-o am
Se duce tam-nesam.

De când tu ai plecat,
N-am trai adevărat!

Mărine, Mărine,
Ia-mă sus, la tine!

Și tot se învârtea,
Mormântul tămâia,
Când fusta, dintr-odat'
De-un ciot și-a agățat.

- Fugi de-aci, Mărine,
Că glumii cu tine!



Din vol. "Parfum vesel"