Pribegeam prin ere, căutând lumina
Care să-ntregească scânteierea mea,
Biată licărire ce putea scădea
Colindând eterul, negăsind grădina,

Pentru că prin toate erele trecute,
Așteptai cuminte, floare între flori,
În grădini în care îngeri păzitori
Îngrijeau destine bine-cunoscute.

Dintr-o eră-n alta, îmi pulsam dorința
De-a ajunge-n raiul unde m-așteptai
Și-a putea-ntregirea care îmi erai
Să îmi lumineze calea și ființa. 

Te găseam și-o viață nouă începeam,
Dând lumina noastră noilor scântei,
Risipite pe-ale cerului alei,
Într-o căutare ce-o înțelegeam. 

Suntem într-o viață nouă, trecătoare,
Suntem într-o eră-n care, prin sărut,
Ne unim puterea care s-a născut
În grădina fără de asemănare.


Din vol. “Aripi de azur”