Se cern ușor, prin noapte, iluzii de lumină
și-n risipirea fină a fulgilor de nea,
coboară-a lor regină în straie de hermină
și flacăra privirii începe-a-mi căuta.

Mi-e teamă și m-atrage cu strania-i făptură,
cu frumusețea rece din roiul de sclipiri
al celei care pare,-n lumina Lunii, pură,
dar înfășoară visuri în lanț de rătăciri.

Închid cu cer de pleoape privirile-mi hulpave
și-mi făuresc zăbrele din genele prelinse
pe flăcările care mai pâlpâie, firave,
închise-n ochi de iarnă, în gânduri calde, ninse.


Din vol. “Eterna căutare”