Ce-ai face?

Ce-ai face de-ar fi, ca-ntr-o seară,
Venită ușor, din tenebre,
Să-ți bată iubirea la ușă
Și-n vorbe șoptite să-ntrebe:

Ți-e goală a inimii casă,
Îți plânge în suflet vreo teamă,
Aș vrea doar să știu: dece oare,
Ceva, dinspre tine, mă cheamă?

Ce-ai face atunci? I-ai deschide
Larg ușa, să intre la tine,
Sau după tăceri te-ai ascunde,
În gropi de dureri și suspine?

- I-aș spune, mirat că-i afară,
Să intre și să se-ncălzească,
Afară, din nou să mai plece,
Nicicând să nu mai îndrăznească.

Din vol "Gândul pierdut"

Lasă un comentariu