Cărarea Lunii-mi ispitește pasul
Spre apele în care se răsfrâng
Misterioasele chemări din glasul
Ascuns de noaptea ochilor ce plâng.

Pe raze reci, cu pași ca un ecou,
Îmi rătăcesc privirile spre Lună
Și ruga-n cer, nemaivoind, din nou,
Năvala norilor să o apună.

Ca într-un vis, mă-ndrept spre-a ta chemare
Și îmi închipui că te voi găsi
Privind sfios a razelor cărare,
Cu stele-n ochii care-mi vor zâmbi

Și-mi vei șopti, la margine de crâng:
- Nu mai e noaptea ochilor ce plâng!

Din vol. “Aripi de azur”