Înaltul de peste coline
E prins în rafale de vânt
Ce uită că cerul e sfânt
Și nu vrea nimic să-l întine.

Dar praful tot urcă și-ncarcă
Potecile căii de sus,
Și timp, și-amintiri ce s-au dus
Pe-un drum ce nu vrea să le-ntoarcă.

E-un vânt ce-n rafale vuiește,
E vântul bătând în destin
Un scris ce-n cuvânt risipește

Otravă pe cerul senin
Și praful cu nori contopește,
Umplându-i cu stropi de venin.