O, râu șerpuitor, te știu de-o viață
Ducându-ți apele-n necunoscut!
Privindu-te, în mine se dezgheață
Tot ce-a iernat prin gânduri, din trecut

Și-ntineresc, mă simt din nou pădure
Cu ramuri ce te-alintă de pe mal, 
Făcându-ți unda blândă să îndure
Călătorii de frunze în aval.

Când te vor însoți-n călătorie,
Din visurile mele-ți vor șopti
Cât îmi doream ca viața să ne fie
Aceea-n care ne-am putea iubi.

Veți curge împreună spre finalul
În care vă veți pierde sub alt cer.
Eu n-am să-l pot privi. Rămân pe malul
Cu dragostea … în umbra ce-ți ofer.

Din vol. “Cântecul visurilor”