Pe strada rece-a caselor de piatră,
Tot merg, privind în juru-mi ca și când
Toți cerberii ce, prin adâncuri, latră,
Ar apărea, spre mine alergând

Și n-aș putea să fug, n-aș fi în stare
Să plec, să nu te caut în Infern,
Să știu că frica mea e mult mai mare
Decât ce am crezut că-mi e  etern.

Mi-ai dispărut în valuri de-ntuneric
Pornite din oceane de neant,
Iar căutarea-i visul meu homeric
Pe drumuri unde totul e riscant.

Nu voi fugi, pot cerberii să latre
Cât vor putea, pe străzi, pe sub pământ,
Voi spune că-s actorii altor teatre,
Cu scenele-n milenii de cuvânt.

Eu merg mereu, ca omul fără vatră
Ce s-a pierdut în timpul de acum
Și crede că în casele de piatră
Se-ascunde cerul ultimului drum.