“La atac!” – striga nebunul
dezvelindu-și dinții lipsă,
“Lasă pușca, lasă tunul,
că doar nu-i apocalipsă!”

De-i prindeai cumva privirea,
îți închipuiai c-o piatră
a lovit nemărginirea
tulburând o psihiatră.

“Hai, curaj, că vitejie
n-aveți voi, mânca-v-ar tata!”
De mi-ar fi el tată mie,
cred c-aș ataca … și gata!

Dar și-așa, ce mare brânză
e s-atac? Mi-adun curajul
ca pe un catarg o pânză
și încep cu ambalajul,

C-are pielea dură, arsă …
“Bă, tu ești întreg la cap?”
Furia mi se revarsă
… pe vițelul din proțap.

Din vol. “Dor de lele”