Eram la mare, într-un bar,
Afară, pe terasă;
Mă răcoream la un pahar
Cu doamna mea de-acasă

Când, brusc, privirea-mi s-a oprit
La ultima măsuță,
Pe-un individ nebărbierit,
În mână c-o sticluță.

Era Costică, un amic
Ce-l știu din studenție,
Și pare ultimul calic
Ce vântul îl adie.

- Îl știi? –mă-ntreabă ea, pe loc-
- Îl știu, e-un om cu carte.
- Mai spune-mi, că nu-l știu deloc,
Și-arată … mai aparte.

I-am povestit din viața lui,
Cum s-a-nsurat cu una
Ce l-a lăsat al nimănui
De-atunci, el bea întruna.

- Fantastic, trebuie s-admit
Că unele-abuzează,
Săracul, câte-a pătimit,
De încă mai … serbează!

Din vol. "Parfum ... vesel"