Înspre ce se-ndreaptă, unde vor ajunge,
Nu pot ști, nu ține de natura lor,
Nu pot orizontul vieții a-l străpunge,
Căci necunoscută-i calea undelor.

Dacă se vor sparge-n stâncile din maluri,
Dacă se vor pierde-n clipe de nisip,
Nu vor să o știe și se-ndreaptă-n valuri
Spre necunoscutul tainei fără chip.

Este doar o cale și-o urmează-n unde
Care nu se-ntreabă, în frânturi de gând,
Ce se-ntâmplă-n ceață, ce se mai ascunde
Pe sub bolta nopții-n zare apărând.

Poate-i o vecie-n care vor renaște,
Poate-i altă mare, poate nu-i nimic
Din ce timpul nostru pare a cunoaște
Și, în veșnicie, e atât de mic.

Bolta le îndeamnă calea să-și urmeze,
Stelele-s vrăjite și, în urma lor,
Lasă ani-lumină care să conteze
Doar în nemurirea veșniciilor.