Prin câmpul de orz, șerpuia o cărare
Pe care treceam după-amiaza târziu,
Când totul ardea și părea un pustiu
Din care fugeau, spre păduri, căprioare.

Decor nemișcat, suferind în tăcere,
C-o boltă albastră privindu-l de sus
Cu milă, senină, știind că-n apus
Un vânt va veni, un balsam să-i ofere

Iar norii de ploaie-și vor cerne sfârșitul
Pe-ntinderea serii din câmpul uscat,
În stropi ce-or cădea pe-un pământ însetat,
Cu lanul dorindu-și, din nou, răsăritul.

Va fi întuneric, o lume de visuri,
În lanul de orz însuși Raiul va fi
Când Îngerul Nopții în el va veni
C-o harpă ce cântă ca-n vechile-nscrisuri.

Urmez șerpuirea cărării ce-mi spune
Povestea din lan, când căldurile curg
Și ard, uneori, dar se-opresc în amurg …
Iar eu calc pe-o umbră, în sunet de strune.

Din vol. “Cântecul visurilor”