Când îți eram lumina depărtării,
Tu îndreptai privirile spre cer
Și te-ntrebai ce fel de curier
Aduce alinare întristării,

Căci gândurile mele înspre tine,
Acaparau fuioarele de vânt
Și deveneau al norilor frământ,
Sau se-ascundeau în zborul de albine,

Ori într-un stol de păsări călătoare,
Când nu erau culori în curcubeu
Și îți veneau purtându-ți dorul meu
Născut în zilele din depărtare.

A fost demult – acum sunt amintire
Și parcă am uitat de anii-acei,
Căci mesageri sunt ochii tăi și-ai mei,
Iar în lumina lor e împlinire.