Am ajuns târziu acasă, seara, la iubită,

Ea dormea, și-aveam pe masă, ciorba ei sleită.

Obosit din cale-afară, fără să fac nazuri,

Am sorbit-o într-o doară, ca să n-am necazuri.

E ciudată fata asta: nu-i mănânci mâncarea,

Ea, pe loc, îți zice ”-Basta!” și își schimbă starea.

Am pățit-o doar o dată, dar și-acum mă doare:

N-am mâncat mâncarea toată, pe motiv de sare.

S-a albit deodat’ la față, de părea mumie,

Ochii îi păreau de gheață și, apoi, urgie!

Nu mai spun cu câte vase a lovit pereții,

Sau ce bine îmi tocase nasul și pomeții.

Am zăcut o săptămână, dar i-am dat dreptate,

Iar de-atunci e ca o zână și îmi dă de toate.

Acum, sforăie-n surdină, deh, e obosită!

Dar și-așa parcă-i mașină (cam hodorogită).

M-aș culca și eu, alături, că mi-e dragă fata,

Dar, de trag puțin de pături, o trezesc și gata!

C-am pățit-o și-altă dată, de și-acum mă doare …

Din vol. „Parfum … vesel”