Zâmbeşti, cu-acelaşi gând de altădată,
privind oglinda care-ţi spune: “Tu
eşti tot frumoasă, ştii, eşti neschimbată!”
şi îi răspunzi: “Da, da!”, în loc de “Nu!”

Ai fost frumoasă-n vremurile-acelea
când te simţeai iubită şi-ai fi vrut
ca timpul să nu-ţi încreţească pielea,
să îţi rămână cum era-n trecut.

Ai vrea şi ochii să îţi strălucească
sub arcul ce îi străjuie frumos,
iar buzele în roşu să lucească
şi să îţi poarte zâmbetul duios.

Erai frumoasă, da şi încă eşti,
dar ce să ştie ea, doar o oglindă,
de sufletul pe care-l găzduieşti,
căci n-are cum în tine să descindă.

Din vol. “Eterna căutare”