Iubita mea, te port pe braţe
atât de lin – şi-atât de greu! –
de-mi seacă muşchii-n antebraţe
Iar tu eşti toată-n dorul meu.

Ai ochii-nchişi, pluteşti pe unde,
visezi la luna de pe cer, 
ţi-aş zice: “Ia-o!”, dar ... de unde?
- că-n noaptea asta-s cavaler -

Iubito, n-am, că de-aş avea,
ţi-aş da-o ţie la pachet,
cu steagu’-american pe ea
şi paişpe versuri de sonet.

Așa că, în final, îţi spun:
- N-am luni, dar marți, nu ți-aș fi bun?

Din vol. “Dor de lele”