Te strig, te chem și rog în lacrimi vântul,
să-mi fie pentru tine mesager,
să-ți amintească tot ce jurământul
a însemnat: iubire pân’ la cer.

Tu ai trecut de el? Ești printre stele?
Cum poate-atunci o lacrimă în vânt
să îți arate patimile mele
sau să te-ntoarcă, iarăși, pe Pământ?

Întoarce-te și-nseninează cerul,
alungă norii, limpezește ape,
renunță la lumina și misterul
din stelele ce vin să te adape!

Revino la-nceputuri! Din ruine,
alungă amintirile ce dor,
plutește pe același val cu mine
și-mi iartă orice vină! Te implor!

Din vol. “Călător prin gânduri”