Muza mea de vineri, cu un singur gest,
Mi-a făcut privirea ca și ea: zurlie,
Măsurându-i bustul de la est la vest
Cu atingeri pline de … melancolie.

Ea șoptea cuvinte, eu … cum să respir
Când, la orice șoaptă, aerul fierbinte
Îmi făcea plămânii clape de clavir
Ce cântau spre suflet: “Nu mai fi cuminte!”?

Ce să facă bietul, el, atât de mic? –
S-a lăsat în voia unei minți nebune
Ce, din Kama Sutra, îmi cerea s-aplic
Din vreo 64, două-trei. (Pe bune!).

Cum să aibă micul suflețel abțineri
La așa o muză? (Cea de azi, că-i vineri).

Din vol. “Dor de lele”