Măria-i o femeie de la țară
Ce s-a ajuns, și știe-acum tot satul
C-o duce bine, chiar și cu bărbatul,
De când și-a tras în casă cârciumioară.

Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are și ea un Merțan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.

Așa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia ușor-ușor să prindă rata,
Că, la oraș, deja, o-așteaptă fata,
Cu banii pregătiți, să ia mașină.

Salonu’- auto pare să-i ofere
Ce își dorea: ceva să strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.

-La prețul ăsta? Știi, mai bine lasă!
Ia nu mai fă, cu mine, pe nebunul!
Măgarul e mai bun, iar eu am unul.
E bun și ăla, iar de el ... nu-mi pasă!

Din vol. “Parfum ... vesel”