De ziua ta, pe-ntâi de cireșar,
te văd, ca-ntotdeauna, o copilă
pe care zeii mi-au trimis-o-n dar,
atât de minunată și fragilă.

Trecuseră atâtea vieți de când
te-am întâlnit, în lumea cea străveche
și ți-am promis, cu sufletu-mi plecând,
că numai tu-mi vei fi, pe veci, pereche.

Există, poate,-o carte-n Univers
în care, pentru noi, e scris destinul
iar noi să fim doar un final de vers
ce strofei îi asigură divinul.

Te strâng în brațe astăzi și aș vrea,
în viața asta care ne unește,
să-i mulțumesc destinului cumva,
și te sărut … ca soț ce te iubește.

Din vol. "Chipul iubirii"