În locul meu de taină, timpul are
momente ce se-amestecă, vrăjite,
și îmi aduc spre viitor trecutul
așa cum l-am parcurs, doar că îmi pare
prea gârbovit sub vise ne’mplinite.

Am rădăcini în visele-mi rebele
pe care sunt uitări depuse-n salbe,
înșiruiri de renunțări și lacrimi
din vremuri mai ușoare sau mai grele,
ce par, plutind prin timp, fantome albe.

Îmi cresc treptat, sub aparența verde,
senzații neplăcute în tulpină,
și numai eu le văd, în scurte clipe
din timpul care, uneori, îmi pierde
chiar visul cel cu veșnica grădină.

În locul meu de taină, timpul trece
spre-al veșniciei invizibil prag,
dar mă opresc, mi-e teamă să îl calc;
las mintea neștiutul să-l disece
și simt, din viitor, chemarea, vag.

Din vol. “Călător prin gânduri”