Ți s-au ascuns privirile în mare,
iar gândurile tale dorm, senine,
când printre nori apare o cărare
și-o rază vrea durerea să-ți aline.

În briza dimineții, o șuviță
încearcă să îți mângâie obrazul,
se leagănă, la gât, o cruciuliță
ce-ți știe taina, dorul și necazul.

Căci, cel plecat de-atâta timp de-acasă,
poate-ar veni, dac-ar putea să știe
că, din iubirea lui, acum te-apasă
noi frământări, și chin, și bucurie:

În tine e, de-o vreme, o ființă
ce crește, e a ta, o ții aproape,
iar tu, doar cu speranță și credință,
aștepți s-apară cel pierdut pe ape.

Ți-e greu să te ridici, privirea-ți caldă
e-atinsă, fin, de roua dimineții,
iar verdele din ochii tăi se scaldă
în strălucirea Soarelui și-a vieții.

Din vol. "Zece"