Eu sunt visul ce se-așterne
peste gând, în noaptea albă,
risipindu-l printre perne
în secvențe puse-n salbă;

Unele strălucitoare,
care-mi plac, le iau cu mine,
sau modeste la culoare,
ce spre negru par să-ncline.

Vin cu cele luminoase
și le-arunc pe celelalte,
intru-n gândul ce jurase
că se va feri de halte

În iubiri târzii pierdute
în tăcerea dintre șoapte
spuse-n serile plăcute
sau împrăștiate-n noapte,

Și îl fac să își revină,
îl aduc, din nou, în scena
peste care-a tras cortină
dragostei ce i-a dus trena.

Iar în somnul ce cuprinde
tot ce-ating spre dimineață,
și iubirile murinde
vor avea o nouă viață.

Din vol. "Oare"