Ce-ar fi, dacă suflet aș fi,
pierdut în nimicul stelar,
un corp omenesc aș găsi
zăcând, în destinu-i amar,

Un mort care-i viu susținut,
în patul cel alb, de spital,
de sufletul celei ce-a vrut
să-l aibă, chiar nenatural?

Aș vrea, oare, sufletul ei
să-mi fie pereche un timp,
s-aleg să-mi petrec ani mai grei
și morții să-i fiu contratimp?

Sau, poate, pe el să-l salvez,
să-i fie durerea un vis,
și-n el, noul om, să cutez
să stau, pentru-o vreme, închis?

Mi-e greu chiar și să presupun
c-aș trece și nu mi-ar păsa.
Sunt sigur, iar vouă vă spun:
iubirea din mine o vrea.

Din vol. "Zece"