Era o zi când cerul se pregătea de-amurg
Și își chemase norii, luminii să-i păzească
Suspinele de raze pe drumul ce-l parcurg
Spre zori străini ce-așteaptă și ei să le iubească.

M-am ridicat, cu gândul, pe nori de înserare,
Să prind o rază care, cu strălucirea ei,
Să-mi fie o lumină, să-mi fie alinare
Și răsărit pe cerul ascuns în ochii mei.

Iar gândul, cu o plasă de visuri ne-mplinite,
Găsind pe cer o rază pierdută-ntr-un suspin,
A învelit-o-n mreaja cuvintelor menite 
S-o facă să se rupă din vechiul ei destin

Și mi-a aprins lumina sub cerul ce-nnoptase,
Iar ochii mei, luceferi, din noaptea-ceea, vii,
I-au fost ei, razei mele, lumina ce-o lăsase
În mine să pătrundă, în prima noastră zi. 

Din vol. “Eterna căutare”