Te cred, iubita mea, te-ai săturat

de zbaterile unui gând ce curge

pe râul ne-mplinirii demiurge

spre un apus mocnind, îndepărtat.



Nici iarna ancorată de trecut

nu reușește-n luna cea mai rece

să îți înghețe gândul, să îl sece

de răul ce există, nevăzut.



Îți uită gândul! Chiar de e cu mine,

alungă-l și-ți trimit un gând mai nou,

c-un alt decor, senin, un alt tablou.



Va fi cu-albastrul zorilor marine,

sau cu al golului alpin ecou,

va fi ... cum vrei, doar dorul să-ți aline.



Din vol. “Călător prin gânduri”