Venea de prin cețuri, adesea venea

Plutind, oferindu-mi ispită

Pe care-ncercam, ezitând, refuza,

Dar vrerea-mi era domolită

De ceață, de cântecul care, divin,

Făcea ca spre ea să mă-ntorc, să mă-nchin.



Avea doar din cețuri, pe trupu-i, un voal,

Pe cap – o cunună cu lună

Lucind ca privirea-mi acolo, pe mal,

Când ea începea să-mi supună 

Și buze, și trup, cu-apăsări ce păreau

Să-mi facă tot corpul să-i spună c-o vreau.



La marginea apei, un loc nefiresc

Mă duce-n aduceri aminte

Și-ncerc, și aș vrea să pot să-mi amintesc,

În brațe și fără veșminte,

Un înger de ceață, venit din astral,

Cântând și iubind, lângă lac, pe un mal.



Din vol. “Aripi de azur”