Se-nalță, născute din liniștea nopții,

în valuri de vise, în pace deplină,

ca fulgi de speranță în zbor spre lumină,

balanțe de gânduri ce par echinocții.



Se ’nalță spre ceruri în rugă lăptoasă,

amestec de cețuri și nori cenușii,

de doruri pierdute pe țărmuri pustii,

umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.



Sunt clipele zilei când anul se curmă,

iar linii de ceață apar din decoruri

pierdute-n siajele zilelor-stoluri,

dar toate o-așteaptă pe cea de pe urmă.



Din vol. “Călător prin gânduri”