Râmnii să dau pe gât o țâră țuică,

Să nu șed geaba până oi mânca

Că, iote-i p-ăștia de la masă: muică!

Năroji mai sânt așa pe gât să dea.



Nici nu pusăi pe masă cana bine

Că țuști pe ea, vărsară pe macat;

Și fir-ar ea de pită, nu mai vine,

Că țăstul ăsta-i bun de lăpădat.



Zbierai la a bătrână într-o doară:

-Zarie, adă daică-oțâr de praz,

Că-s mort de foame, vin dupe ogoară,

Și de mă-mbăt m-apucă vrun năcaz.



Se duse ea, săraca, mai la deală,

Luo sama dac-o fi vreo pătlăgea,

O ușui pe cloță la scuteală,

Și pusă niscai boabe-n căpistea.



-Oleu! Bă, frațâlor, o fi de țuică?

M-am nărozât de-a binelea și eu?

Ce, geaba am la gură o pârțuică,

Să nu vă spun cu cine șed și beu?



Ia! Ăla de la capăt e Lisandru,

Băiatu’ din oraș a’ lui Șoșoi,

Iar mă-sa e Măria a lu’ Leandru,

Și nu e prost, e numai nerodoi.



La stânga mea e Ion a’ lu’ Purcaru,

Băiatu’ n-are mamă c-a fugit

De tânără, cu Sache-a lu’ Dogaru,

Iar el ne-mpropodește c-a murit.



Mai e și ăsta micu’, Valerică,

Ce are un burtoi cât un gâldău

Că bea ca ta-su, Gică Păsărică,

Dacă nu-i pui, cum pui la porc, jujău.



Bă, frațâlor, aici eu-s cel mai tare,

Că icișa, cu ăștia, nu prea beu,

Și nici nu plec în lume-alaltă, mare,

Că am de toate ielea-n satul meu.



Sânt Nae a’ lu’ Sache-a’ lu’ Buzatu,

Am casa în Drănic, prin Codricei,

Și o să chirăi de-o s-audă satu’

Și țara toată, de oltenii mei.



Din vol. “Zece”