Se așternuse ceața-n jurul meu
și nu vedeam de-i cerul plin de nori,
sau dacă, pe alei, sunt trecători,
ori singurul pierdut în ceață-s eu.

Îmi caut drum prin cute din destin,
căci nu mai văd nimic atât de clar
cum se vedea când mă credeam stelar
și nu-mi eram, de drumul meu, străin.

Orbecăiesc și nu-nțeleg de ce
îmi caut un alt drum, când sigur știu
că dincolo de cețuri pot să fiu
acela care-n visuri încă e.

Se-așterne-o ceață cum n-am mai văzut
demult, de când în pașii din povești
îmi apărea-ntrebarea: “Unde ești?”,
iar un răspuns, atunci, nu am știut.

Acum îl știu, mă caut chiar de-ar fi
să mi se-nșire pașii în neant
sau drumul să îmi pară obsedant,
căci nu e ceață-n fiecare zi.

25 nov. 2022