E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ți-e pierdut
Te-ntreba: “Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?”

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Și să-l ducă-n lumea veșnicei câmpii
Care, nesfârșită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: “Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Și înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-același data viitoare!”

Nu a fost. El, timpul, pe neașteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Și, cuprins cu totul de eternitate,
Ți-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în același loc
Năpădit de toamna care-ți înverzește
Amintiri din vremea sângelui de foc
Și, prin timp, o umbră care te iubește?

Din vol. “Aripi de azur”