Pe strada cu dale a vechilor pași,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golași,
Cu lacrimi de frunze, să-și plângă-amintiri.

Și cad, se adună pe dale, șuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Pășeau neștiind ce-i amurgul în timp.

Se scurg amintirile-n frunze șiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golași
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor pași.

Din vol. “Călător prin gânduri”