Septembrie acesta-i o splendoare,
Iar parcul ne încântă-n verde viu
Sub cerul care-i încă azuriu
Și-nveselit de razele de Soare.

E-un timp ce ne-amintește luna mai ...
Îți amintești de noi, atunci, demult,
Când totu-n viață ne era tumult
Și ne simțeam ca îngerii în Rai?

Așa e și acum, iubita mea,
Ca și atunci, iar frunzele-mi șoptesc
Același susur fin, copilăresc.

Îmi spun că nu e mult și vor cădea,
Plutind ușor prin toamna ta și-a mea,
Cu-același foșnet simplu: “Te iubesc!”

Din vol. “Călător prin gânduri”