Gândurile mele, zboară, zboară, zboară
Peste ani din timpuri care mă-nfioară,
Păsări călătoare străbătând seninul 
Unor vremuri care ne-mplineau destinul.

Munții de plăcere, văi de încântare,
Chipuri neatinse de vreo întristare,
Trupuri în splendoarea nopților febrile,
Mângâieri ascunse-n zâmbete subtile.

- Ți-amintești, iubito, râul dintr-o vale
Unde rătăcisem puncte cardinale,
Timpul, anotimpul, tot, dar nu pe noi,
Ți-amintești popasul și ce-a fost apoi:

Peticul de iarbă, brazii ce priveau
Îngerii aceia care se iubeau
Sub un cer albastru, singurul veșmânt
Al iubirii noastre transformată-n cânt?

- Mi-amintesc, dar glezna, tu mi-ai sărutat
Sau a fost doar râul, când am traversat?
Este-o amintire care mă-nfioară,
Căci și eu am gânduri care zboară, zboară …

Din vol. “Cântecul visurilor”