Mai dă-mi să-ți mai umplu paharul
cu rostul atâtor cuvinte
ce-au pus imortele-n hotarul
cu borne-ntre suflet și minte.

Tu umple-mi tot hăul ce strigă
la sfinți ce-i veghează durerea,
o stâncă-n abisuri să-nfigă
speranța ce crește puterea.

Să bem din pahare și hăuri
divinul crescut pe morminte,
speranțele fie-ne tăuri
în munții de alte cuvinte

Și-n brațe să trecem hotarul,
călcându-l în dans ca de iele
ce simt doar o noapte amarul
licorii din plânset de stele.

Să facem cuvintele luturi
cuprinse de vânturi și ploi
în mâini ce frământă trecuturi
pe roți cu hotarul în noi.

Din vol. “Cântecul visurilor”